Cît de importantă este alimentaţia pentru sănătătea noastră


Specializarea în medicină a dus-o la criză. Astăzi din ce ce mai puţini oameni mai cred că medicii te pot face sănătos. Nu cred că cineva se gîndeşte că se duce la medic şi acela o să-l facă sănătos, ci că se duce pentru a-şi rezolva (de cele mai multe ori temporar) o anumită problemă urgentă. Fiecare medic se ocupă de părticica lui a organismului uman, nu ştie şi nu vrea să ştie de celelalte. Dacă unele secţii mai au rezultate vizibile, precum chirurgia, domenii precum Psihiatria sunt într-un impas total (n-am auzit niciodată ca cineva să-şi rezolve problemele,, sufletului'' cu pastile trancvilizante). Asta pentru că Omul nu poate fi privit ca o sumă de ,,sectoare'' mai mici, ci doar cu un întreg, care funcţionează ca un întreg, toate organele şi funcţiile fiind interrelaţionate, existând o relaţie de ierarhie, organe de control, celule sau organe care se sacrifică pentru binele întregului organism... Dar vorbim numai de nivelul fizic al organismului, se ştie că există şi planurile energetic, psihic, mental.

Cei care aleg să ţină o dietă corectă şi să nu apeleze la medicii specialzaţi sunt cu siguranţă într-o situaţie mai bună, căci o alimentaţie corectă este baza. Dacă nu ai baza, toate celelalte elemente vor suferi. Şi in plus, se ştie că alimentaţia are legătură şi cu stările emoţionale şi cu activitatea mintală etc ( carnea facilitează agrisiviteatea, ciocolata dă o stare de bine, nucile potenţează activitatea cerebrală..). Ceea ce trebuie să înţelegem însă, este că dieta sau tratament fie el naturist sau medicamentos nu este de ajuns. 
Imaginaţi-vă că pe planul manifest al fiinţei umane există aceste 4 planuri: fizic, energetic, psihic şi mental. Acestea sunt reprezenatate în ştiinţetele esoterice printr-un pătrat cu mai multe nivele, exact în ordinea de mai sus. Planul fizic, manifestarea materială a corpului nostru este ceea ce se vede. Este ceea ce contează pentru noi aşa de mult şi ceea ce încercăm să tratăm dacă nu ne simţim bine. Dar acesta este doar unul dintre planuri, doar vehiculul prin care noi ne putem manifesta. Exact cum este carcasa la o maşină.
Să nu vă aşteptaţi ca alimentaţia sau tratamentul să vă facă sănătoşi. Sunt persoanele pe care îi ajută doar asta (deşi, de unde ştim că doar asta?), dar acestea sunt persoane cu un organism puternic, care schimbând alimentaţia l-au intărit, au scăpat de toxinele care la un moment dat probabil provocau boală. Majoritatea oamenilor nu pot fi sănătoşi practicând doar nutriţie sănătoasă. Este nevoie de echilibrarea tutoror planurilor, începând cu cel fizic. Este nevoie de exerciţii practicate în fiecare zi (asanele din yoga, artele marţiale ş.a), este nevoie de meditaţie (rugăciune sau cum vreţi să numiţi relaţia omului cu Sinele adevărat, divinitate), de tehici de relaxare, de exercitarea Voinţei, de gânduri puternice, pozitive, creative....

Alimentaţia nu este totul. De multe oric îi acordăm o importanţă prea mare. Trebuie să ne punem întrebarea: Care sunt necesităţile mele? De obicei oamenii au necesităţi vitale (dorinţa de a trai, de a asigura funcţiile vitale), necesităţi sociale ( de a ocupa un loc în societate, ce reprezentăm noi pentru ceilalţi), necesităţi ideale sau de cunoaştere( de a cunoaşte lumea). Mai detaliat în piramida lui Maslow:
Care sunt nesetăţile voastre? La ce nivel sunteţi? De ce aveţi nevoie cel mai mult acum? Este foarte important să stabileşti o ierarhie de priorităţi. De exemplu: Oare mâncarea este singurul lucru important pentru mine? Oare nu pot să-mi schimb obiceiurile alimtare dacă acestea mă îndepărtează de la atingerea scopurilor mai înalte pentru că ma fac să ma simt prost, pentru că ocupă prea mult timp etc?
Trataţi-vă corpul şi organismul ca un întreg. Nu îi lăsaţi pe alţii să vă stabilească priorităţile în viaţa şi faceţi ceea ce acum este importnat pentru voi astfel încît să puteţi clădi, pas cu pas, un organism armonios pentru o viaţă armoniosă şi împlinită.

Comentarii

Postări populare