Ciorbiţă de sfeclă şi cartofi noi

Vai, ce bună a fost ciorbiţa asta! Îmi place foarte mult borşul ucrainean pentru că în orice anotimp acesta îţi oferă gustul dulce-acrişor de vară...Acum am descoperit şi o altă ciorbiţă cu sfeclă roşie care are şi ea un gust nemaipomenit. E dulce şi uşor acrişoară, încălzeşte uşor, dar şi împrospătează, îţi oferă acea senzaţie de confort  atunci când mănânci ceva gătit şi cald, dar în acelaşi timp este foarte uşoară, ,,foarte de vară''. Păcat că pozele nu pot să vă arate cât de bine arată. Am  preluat ideea de aici(click), dar am modificat-o să fie mai uşoară şi mai sănătoasă. Poate că pozele lui Lakshmi vă fac poftă mai mult decât o pot face eu :) Apropo, un blog extraordinar de mâncare vegetariană şi ayurvedică. Iată reţeta mea:

Ingrediente (2-3 porţii):
  1. o sfeclă rosie medie-mare
  2. 3 cartofi noi
  3. 1 pastârnac mic (cred că merge şi cu morcov)
  4. multe plante aromatice: busuioc, oregano, maghiran, cimbru, frunze de dafin, estragon, toate cam câte o lg
  5. 3 roşii deshidratate la soare (eu am roşii în ulei, folosiţi orice fel de roşii aveţi)
  6. opţ.curry 0,5-1 lg
  7. jum. de chili sau piper proaspăt râşnit, piper boabe 
  8. sare (roz de Himalaya folosesc eu)- câteva linguriţe
  9. smântână de casă- câteva Lg
  10. o legătură mare de pătrunjel
Mod de preparare (30 min):
  • Legumele se curăţă şi se spală. Se pune la foc o cratiţă medie cu apă (cam 1,5 l). 
  • Se taie păstârnacul mic, se aruncă în apă care începe să fiabă. Apoi se taie şi cartofii feliuţe subţiri, se adaugă la supă după ce păstârnacul a fiert deja vreo 10 min, apoi sfecla la fel feliuţe subţiri.
  • După ce toate au fiert vreo 10 min, adăugăm toate condimentele. Lăsăm să mai fiabă vreo 5-10 min, legumele trebuie să fie aproape moi.
  • Tăiem roşiile bucăţele mici. Ale mele erau în ulei şi de aceea le-am adăugat după ce supa a fost gata, dacă aveţi roşii simple deshidratate le puteţi adăuga la sfârşit, să firbă un pic cu restul legumelor. Dacă aveţi conservă de roşii, adăugaţi-le împreună cu condimente.
  • Când legumele au fiert, am inchis focul şi am lăsat supa să se răcească un pic, am scos din ea frunzele de fain si crenguţele de cimbru (dc aţi folosit piper boabe scoateţi şi boabele), apoi am turnat-o în robot, am adăugat roşiile tăiate şi am apăsat ,,pulse'' de câteva ori. Nu trebuie să fie supă-cremă, doar să fie totul mărunţit şi omogenizat. Această acţiune este opţională, puteţi lăsa supa aşa cum este, mai ales dacă aţi tăiat frumos şi uniform toate legumele :)
  • Apoi amestecăm supa cu smântână după gust şi mult pătrunjel tăiat mărunt. Adăugaţi pătrunjelul si smântana direct in farfurie dacă supa va rămâne pentru a doua zi. Se serveşte caldă.
Poftă bună!

Comentarii

  1. si eu o fac des..imi place sfacla tare mult !

    RăspundețiȘtergere
  2. Serios? Ma bucur ca avem gusturi asemanatoare :)
    Btw, multi zic ca nu le place sfecla si dupa ce gusta ciorbita asta isi shimba pararea ;))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare