Cu ce înlocuim sarea?


În articolul precedent deticat sării am vorbit despre faptul că sarea nu este indicată pentru toţi în aceeşi măsură. În unele afecţiuni, precum obezitate, hipertensiune, afecţiuni ale rinichilor, osteoporoză, renunţare la sare este esenţială. De asemenea persoanele cu o constituţie Kapha care au greutate în exces şi sunt predispuse la edeme, picioare umflate, celulită etc ar putea scădea cantitatea de sare adăugată la mâncare.
Vă reamintesc că sodiul se găseste in multitudine de produse din comerţ, mai ales în: muştar, sos de soia, maioneză, toate produsele de carmangerie, bicarbonat de sodiu si alţi afânători, condimente pentru carne, glutamat de sodiu care intră în componenţa multor condimente tip vegeta, majoritatea dressing-urilor pentru salată, ketchup, tot felul de sosuri etc.

Mâncarea poate fi preparată fără sare sau cu foarte puţină sare dacă învăţăm să folosim cât mai multe condimente: toate plantele aromatice (busuioc, maghiran, cimbru, oregano, tarhon, mentă, mărar, salvie, frunze de pătrunjel, coriandru), toate seminţele aromatice (fenicul, chimen, chimion, nigela, anason, muştar, coriandru), ghimbir, curcuma, frunze de dafin, plus condimente clasice ca piper şi chili. Deja ştiţi că toate condimente îmbunătăţesc digestia şi asimilarea, deci utilizarea lor nu doar îmbunătăţeşte gustul mâncării, dar şi aduce mari beneficii organismului (mai ales pentru persoanele cu o constituţie Kapha). În plus, legumele cu un gust picant sau cu o aroma pronunţată pot fi de asemenea folosite pentru a oferi mâncării mai mult gust Spre exemplu, chiar dacă nu recomand în general consumul unor alimente iritante ca ceapa, usturoi, hrean, acestea sunt excelente pentru Kapha în exces.

 Iată o listă cu câteva condimente şi utilizarea lor:
  • Busuioc uscat: pentru sosuri albe şi roşii, cu orice fel de carne şi peşte, fructe de mare, ouă, paste, dovleac, roşii, fasole verde, mazăre verde etc.
  • Oregano uscat: sosuri albe şi roşii, peşte, carne, paste, ciuperci, varză, roşii etc. 
  • Rozmarin:  conopidă, castraveţi, mazăre verde, cartofi, spanac, ouă, peşte, carne etc
  • Mărar (verdeaţa): cartofi, varza, ţelina, fasole verde, carne de pasăre etc.
  • Cimbru: sparanghel, morcovi, fasole verde, zucchini, peşte, fructe de mare, orice fel de carne, supe şi ciorbiţe, fasole, linte etc.
  • Muştar (seminţe întregi sau pudra de muştar): varza de Bruxelles, varza albă (varza călită), ouă, carne de porc, peşte etc 
  • Ghimbir: morcovi, dovleac, ouă, carne de porc, sosuri albe şi roşii, mâncăruri de orez, curry de legume şi carne (sos indian) etc. 
  • Piper (diverse feluri): cartofi, roşii, ciuperci, sosuri albe şi roşii, orice fel de carne, peşte, fructe de mare, ouă şi brânzeturi.
  • Frunze de dafin: sosuri albe, orice ciorbiţă., mâncăruri de orez, curry, cartofi, roşii, carne de pasăre, peşte, fructe de mare. 
  • Seminţe de fenicul: ciorbiţe şi supe, în dressing pentru salate de crudităţi, curry, orez, varza albă
  • Amestec curry (un amestec de condimente asiatice care conţine de obicei frunze curry, curcuma, diverse feluri de piper, seminţe ca fenicul, condimente dulci ca scoţişoara etc, fără sare): sosurile roşii, supe din leguminoase (linte, mazăre uscată), curry de legume sau carne, orez, kitchari, cartofi, dovleac, ouă, orice fel de carne.
  • Suc de lămâie: broccoli, varza de Bruxelles, varza, fasole verde, spanac, peşte, ouă. De preferat să nu combinaţi cu roşii (în Ayurveda se consideră că sunt inconpatibile), în rest sucul de lămâie poate folosit pentru multe mâncăruri atât gătite, cât şi crude, dar şi pentru prepararea, marinarea alimentelor. Este un excelent amplificator al gustului.
  • Alge marine (laminaria, nori etc): în ciorbiţe, mâncăruri din leguminoase (linte, fasole), salate, sushi şi alte mâncăruri cu orez etc.
Toate reţetele de pe blog sunt preparate cu multe condimente şi puteţi să vă inspiraţi din ele. Pun de obicei foarte puţină sare, dar voi puteţi exclude sarea acolo unde este posibil (mâncarea totuşi trebuie să aibă gust bun pentru o digestie bună).

Exemple:

 Peştele se presară bine cu busuioc, piper, se stropeşte cu suc de lămâie şi se coace la cuptor în folie, fără ulei.  De asemenea, puteţi adăuga sau înlocui cu: oregano, rozmarin.
Varza se căleşte cu ceapa şi multe condimente: frunze de dafin, seminţe de fenicul, chimen, piper, chili, oregano etc.
Ciupercile se călesc sau se coc la cuptor cu foarte puţin ulei şi piper negru, oregano, maghiran.
Ouă ochi preparate cu puţin piper, busuioc şi oregano (de preferat fără ulei).

Salată de sfecla coaptă (fără ulei, opţional cu plante aromatice), hrean răzut fin, suc de lămâie.
Dressing pentru salate de crudităţi: ulei presat la rece, suc de lămâie, puţin piper, oregano, busuioc, seminţe de fenicul călite în tigaie uscată.

Comentarii

  1. Bravo, bravo, ffff interesant si demn de retinut. Stiam si eu unele asocieri ale condimentelor dar acum am mai invatat si altele. Doar ti-am spus eu ca esti o sursa fascinanta in combinarea condimentelor!!!!. Cand citesc postarile tale ma visez in filmul ala.....Magazinul de condimente (parca asa se numea...)in care a jucat o actrita indianca tare frumoasa....si unde amesteca si iar amesteca pentru diferite probleme condimentele....parca simt mirosul lor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci tare mult, Tatiana! Nu am vazut filmul, dar mi-a mai spus cineva de filmul asta ;))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare