Orez integral cu legume in stil asiatic


Săptămâna aceasta nu am fost deloc la cumpărături din lipsa de timp, în schimb am folosit aproape toate cerealele şi legumele, conservele şi legumele îngheţate pe care le aveam în casă :). În fiecare zi am mâncat orez integral pentru că am avut o grămadă de orez în casă şi sincer, nu m-am săturat. Am făcut diverse combinaţii cu legume îngheţate pe care le aveam sau l-am servit cu curry de linte roşie. În mod normal prefer să gătesc din legume proaspete. Însă atunci când nu ai timp legumele îngheţate sunt exact ce trebuie. Aşa cum îmi place tare mult mâncarea asiatică, m-am inspirat din fast-food-ul chinezesc pentru mâncaririle mele de orez cu legume. Aş fi vrut să am şi nişte sos de soia tradiţional, însă din păcate nu am avut. Iată una dintre combinaţii pe care le-am făcut şi mi-a plăcut tare mult:

Ingrediente 1 portie:
  • 1/2- 3/4 cana orez integral 
  • 2 liguri mazăre îngheţată (folosiţi proaspăt dacă e în sezon)
  • 2 linguri porumb îngheţat (folosiţi proaspăt dacă e în sezon)
  • 2 linguri varză murată (sau varza crudă, varza murată are o valoare nutritivă mai bogată)
  • jum. ceapă (opţional)
  • 1 lingurita condimente asiatice, eu am folosit  un vf. cuţit ghimbir macinat, un vf. cuţit schinduf macinat, câteva boabe de coriandru şi boabe de mustar,  un vf. cuţit piper macinat.
  • 1/3 lingurita sare neiodata
  • 1 lingurita ulei presat la rece: de susan, de porumb sau de floarea-soarelui

Preparare (20 min):
  1. Orezul se spală bine si se lasă se se usuce. Treceţi peste acest pas daca aveti orez integral organic de calitate bună (eu folosesc de la dm si nu are nici un fel de impurităţi, se scurge apa absolut curată). 
  2. Călim orezul la foc mic într-o tigaie uscată amestecând des câteva minute. Va apărea o aromă uşoară şi orezul va schimba puţintel culoarea spre auriu.
  3. Transferăm orezul într-o cratiţă potrivită şi adăugăm de 2 ori mai multă apă şi un vf. de cuţit sare. Lăsăm focul mare până începe să fiarbă, apoi facem focul mic, acoperim şi lăsăm să fiarbă în jur de 20 min. sau până este gata.
  4. Încălzim uleiul în tigaie, adăugăm condimentele întregi (dacă folosiţi), coriandru şi muştar în cazul meu. Călim 1 minut până seminţele deschid aroma şi încep să trosnească.
  5. Adăugăm ceapa tăiată fin şi călim până aceasta devine translucidă şi începe să-şi reducă volumul. 
  6. Adăugăm condimentele măcinate (ghimbir, schinduf) şi mai călim jum. de minut amestecând. 
  7. Adăugăm legumele, un pic de sare şi călim câteva minute. Spre sfârşit eu am adăugat puţin piper măcinat.
  8. Amestecăm legumele bine cu orezul şi mai lăsăm 1 minut pe foc.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare