Budincă ayurvedică de ovăz

Hristos a inviat! Sper că v-aţi simţit bine alături de cei dragi, nici nu am apucat să vă urez un Paşte fericit, decât pe Facebook... :). Eu m-am simţit tare bine şi m-am bucurat din plin de cei apropiaţi şi de natură. Din păcate nu am reuşit să fac mâncărurile pe care mi le-aş fi dorit să fac. Aşa că am mâncat chestii mai ,,tradiţionale'' de Paşte. Vreau să vă spun că diferenţa este atât de mare....Cu toate că nu am mâncat nici carne, nici grătar, nici nu ştiu ce brânzeturi grase sau prăjeli, mâncarea şi regimul altfel decât cel cu care m-am obişnuit în ultimul timp au avut efect imediat: exces de mucus, digestie grea, un nivel de energie foarte scăzut, somnolenţă. N-am mâncat nimic deosebit: puţină salată cu elemente mai grele (maioneză, ou), peşte la cuptor (somn, un peşte ceva mai gras decât consum eu de obicei), puţin cozonac, pâine, în rest tot felul de legume gătite şi verzeturi sălbatice. În una din zile mi-am făcut şi nişte supică de linte care m-a uns pe suflet :). Am tot fost plecată în ultima lună şi am mâncat când şi cum şi chiar simt nevoie de o detoxifiere. Sper să pot rămâne acasă zilele astea şi să fac asta. Deocamdată însă încerc să-mi tonific organismul cu mâncărică ayurvedică tare dragă sistemului meu digestiv.
Mi-a fost aşa dor de un mic dejun ayurvedic...Aşa că azi de diminicioară m-am dus frumos în piaţă şi mi-am luat nişte lăptic proaspăt şi crud de la ţară. Am eu o doamnă care îmi aduce un lapte tare bun :D Şi pentru că din cereale nu aveam, m-am hotărât să fac o budincă de ovăz pe care am văzut-o demult în reţete ayurvedice, dar mi-era lene să fac :)). E absolut iresistibilă!

Este un mic nutritiv şi consistent, dar uşor pentru digestie. Recomandat pentru Vata, Pitta şi copii.

Ingrediente (1 porţie)
  • jum. cană făină de ovăz (de la plafar sau râşniţi fulgii de ovăz)
  • jum. cană lapte crud (puteţi schimba proporţiile de apă şi lapte în funcţie de preferiţă)
  • 1 cană apă clocotită
  • câteva linguriţe de ghee
  • un varf de linguriţă scorţişoară
  • 1-2 linguriţe zahăr brut (eu am folosit jaggery care are o aroma absolut delicioasă) sau miere (dar trebuie adăugată după ce budinca se răceşte la 40 de grade C)
  • 1 smochină uscată (merg şi stafide sau curmale)
Preparare (10 min)
  1. Încălzim o tigaie cu fund gros. Adăugăm făina de ovăz şi o uscăm câteva minute la foc mic ametsecând des. 
  2. Adăugăm ghee şi amestecăm bine până ovăzul şi ghee formează o pastă. Călim 1-2 minute.
  3. Adăugăm apa fiartă şi amestecăm cu mişcări rapide pentru a nu se forma cocoloaşe. Puteţi folosi un tel pentru a omogeniza. Dacă nu reuşiti nicidecum să omogenizaţi (se mai întamplă când faceţi prima dată), puteţi folosi un blender manual.
  4. Adăugăm lapte, smochine tăiate bucăţele mici, zahăr şi scorţişoara. Lăsăm pe foc 3-5 minute ametsecând des.
  5. Aşezăm budinca în farfurie şi servim caldă.

Comentarii

Postări populare