Chifteluţe Vegetariene din Sfecla, Brânză şi Orez (fără ouă)


V-am povestit că vara aceasta am mâncat aşa de multe preparate din sfeclă cum n-am mai mâncat niciodată. După salata de sfecla coaptă cu rucola pe care o pot manca oricand, pe locul doi vara asta au fost chifteluţele vegetariene cu sfeclă. Nu ştiu de ce îmi plac atât de mult, dar astea sunt singurele chifteluţe pe care le fac. Experimentez cu diverse ingrediente. Data trecută v-am prezentat chifteluţe exclusiv din legume, iar astăzi avem nişte chiftele mai consistente, cu brânză şi orez. Îmi place că au o consistenţă fermă, chiar dacă sunt fără ouă şi sunt consistente şi nutritive, astfel încât chiar pot fi servite în locul chifteluţelor din carne. Se fac extrem de simplu şi rapid, mai ales dacă folosiţi orez fiert care v-a rămas de la alt fel de mâncare, aşa cum am făcut eu. Sunt tare gustoase atunci când sunt calde, însă mi-au plăcut şi a doua zi când s-au întărit  bine şi au mers de minune pentru o gustare rapidă, un hamburger vegetarian :).

Ingrediente (3 persoane):

- cantităţile sunt aproximative, variaţi proporţiile cum doriţi

- 1 sfeclă roşie crudă
- 1 cană orez alb fiert
- o mână  brânză proaspătă sfărâmată (eu am folosit brânză preparată din lapte prins, merge şi panir, caş, urdă)
- sare, piper, plante aromatice după gust
- 1/2 lingurţă chimen  măcinat
- un vârf de linguriţă hing (condiment indian, opţional)
- câţiva căţei de usturoi pisaţi
- în jur de 2 linguri făină de năut (se găseşte la plafar)
- 1-2 linguri de ulei sau ghee

Preparare (10 minute):
  1. Amestecaţi într-un bol sfecla rasă, brânza sfărâmata, orezul fiert şi condimentele. 
  2. Adăugaţi puţină făină de năut pentru a obţine o compoziţie uşor maleabilă. 
  3. Puteţi adăuga puţin ulei sau apă dacă compoziţia este prea uscată. 
  4. Încălziţi 1 sau 2 tigăi cu puţin ulei sau ghee la foc mediu. Puteţi folosi şi cuptorul.
  5. Formaţi chifteluţe şi aşezaţi-le pe tigaia incinsă.
  6. Prăjiţi în jur de câteva minute pe fiecare parte, până formează o crustă subţire.
  7. Scoateţi chitelele pe o farfurie acoperită cu prosop din hârtie pentru a scăpa de ulei care este în plus. 




Eu am servit aceste chiteluţe cu nişte sos de iaurt cu verdeaţă: ceapă verde + mărar+ sare+ un strop de suc de lămâie (dacă doriţi sosul să fie mai acrişor) la care se poate adăuga şi puţin usturoi pisat pentru a accentua si mai mult aroma de usturoi (personal incerc să nu consum usturoi şi ceapa uscată crude). A fost o masă delicioasă şi consistentă si super nutritivă. Aşa cum cum trebuie să fie o masă principală în anotimpul Vata :).
Poftă mare şi ne auzim mai pe seara cu încă o reţetă şi un q&a!

Comentarii

Postări populare